Probleme Bluetooth pe Mac: cum rezolvi orice situație în care nu funcționează un mouse, căști sau tastatură
În teorie, un Macbook sau iMac este un sistem foarte stabil când vine vorba de de conectivitate wireless. Dacă întâmpini însă probleme cu dispozitive Bluetooth, ai câteva soluții la care poți apela.
Orice sistem Apple vine un modul Bluetooth. Acesta suportă conectarea unui număr aparent infinit de dispozitive compatibile, precum căști, tastaturi, mouse-uri și nu numai. Din păcate, ocazional, tastatura s-ar putea să funcționeze cu întârziere, mouse-ul s-ar putea ”agăța”, iar căștile ar putea întrerupe sau sacada redarea.
Ca orice altă problemă care ține de utilizarea unui PC sau Mac, există mai multe soluții la care poți apela. Vezi care funcționează pentru tine și, cu un pic de noroc, dispozitivele tale periferice ar trebui din nou să opereze impecabil.
Înainte să treci la soluțiile complexe însă, nu uita niciodată să închizi complet și să repornești sistemul. Închide tastatura, mouse, căștile sau orice altceva ai conectat prin Bluetooth și repornește-le. Dacă ai mai multe de 4-5 dispozitive conectate prin Bluetooth, încearcă să mai elimini sau să oprești dintre ele, pentru că s-ar putea să cauzeze interferențe.
O altă posibilă soluție implică ștergere fișierelor aferente configurației Bluetooth de pe Mac. Acestea vor fi recreate automat după repornirea sistemului. Fă click pe simbolul Bluetooth din dreapta sus, dezactivează cu switch-ul de culoare albastră. Deschide Finder și apasă pe CMD+Shift+G pentru accesa rapid un director sau folder. Tastează ”~/Library/Preferences” fără ghilimele, la fel ca în imaginea de mai sus și confirmă cu Ok.
Din noua fereastră șterge fișierele de mai jos și dă un restart la Mac. După repornire, reactivează modulul Bluetooth din dreapta sus.
- com.apple.driver.AppleBluetoothMultitouch.trackpad.plist
- com.apple.driver.AppleBluetoothMultitouch.mouse.plist
- com.apple.driver.AppleHIDMouse.plist
- com.apple.AppleMultitouchTrackpad.plist
- com.apple.preference.trackpad.plist